Citiţi înainte

Simboluri şi convenţii
Informaţii şi precauţii

Simboluri şi convenţii

Informaţii şi precauţii

Învăţarea continuă

În cadrul angajamentului de „Învăţare continuă” pentru produsele Nikon, aveţi la dispoziţie informaţii tehnice şi educative, permanent actualizate, pe următoarele site-uri web:

Vizitaţi aceste site-uri web pentru a afla cele mai noi informaţii despre produse, sugestii, răspunsuri la întrebări frecvente (FAQ) şi sfaturi generale privind prelucrarea imaginilor digitale şi a fotografiilor. Puteţi beneficia de informaţii suplimentare de la reprezentanţa locală Nikon. Vizitaţi site-ul web de la adresa de mai jos pentru informaţiile de contact.
https://imaging.nikon.com/

Înainte de efectuarea unor fotografii importante

Înainte de a face fotografii la ocazii speciale (de exemplu la nunţi sau înainte de a pleca într-o vacanţă în care luaţi cu dumneavoastră aparatul foto), faceţi o fotografie de test pentru a vă asigura că aparatul foto funcţionează normal. Nikon nu va fi responsabil pentru daunele sau pierderile de profituri rezultate în urma funcţionării defectuoase a aparatului foto.

Utilizaţi exclusiv accesorii electronice marca Nikon

Aparatele foto Nikon COOLPIX sunt concepute la cele mai înalte standarde şi includ circuite electronice complexe. Numai accesoriile electronice marca Nikon (inclusiv încărcătoarele de acumulatori, acumulatoarele, adaptoarele de încărcare la curent alternativ, adaptoarele la reţeaua electrică şi cablurile USB) certificate de Nikon special pentru utilizarea cu acest aparat foto digital Nikon sunt proiectate şi s-a dovedit că funcţionează conform normelor de funcţionare şi de siguranţă ale acestui sistem de circuite electronice.
UTILIZAREA ALTOR ACCESORII ELECTRONICE CU EXCEPŢIA NIKON POATE DETERIORA APARATUL FOTO ŞI POATE ANULA GARANŢIA NIKON.
Un sigiliu holografic care indică faptul că un accesoriu este un produs autentic Nikon este lipit pe acumulatorul reîncărcabil litiu-ion dedicat.

Utilizarea acumulatorilor Li-ion de altă marcă, fără sigiliul holografic al Nikon poate afecta funcţionarea normală a aparatului foto sau poate cauza supraîncălzirea, aprinderea, perforarea sau apariţia scurgerilor de lichid din acumulatori.
Pentru mai multe informaţii despre accesoriile marca Nikon, contactaţi un dealer local autorizat Nikon.

Despre manuale

Respectaţi notele privind drepturile de autor

În temeiul legislaţiei privind dreptul de autor, lucrările care fac obiectul dreptului de autor fotografiate sau înregistrate cu aparatul foto nu pot fi utilizate fără permisiunea deţinătorului dreptului de autor. Sunt aplicabile excepţii pentru utilizarea în scopuri personale, reţineţi însă că şi utilizarea în scopuri personale poate fi restricţionată în cazul fotografiilor şi înregistrărilor realizate la expoziţii sau spectacole.

Casarea dispozitivelor de stocare a datelor

Reţineţi că ştergerea imaginilor sau formatarea dispozitivelor de stocare a datelor precum cardurile de memorie sau memoria încorporată a aparatului foto nu şterge complet datele originale ale imaginii. Fişierele şterse pot fi uneori recuperate din dispozitivele de stocare casate utilizând un program software disponibil în comerţ, ceea ce poate duce la utilizarea rău intenţionată a datelor personale conţinute de imagini. Asigurarea confidenţialităţii acestor date este responsabilitatea utilizatorului.

Înainte de a casa un dispozitiv de stocare a datelor sau de a-l transfera în proprietatea unei alte persoane, trebuie să reiniţializaţi toate setările aparatului foto utilizând meniul de setări al aparatului foto [Resetare totală]. După resetare, ştergeţi toate datele de pe dispozitiv utilizând un program software de ştergere disponibil în comerţ sau formataţi dispozitivul utilizând meniul de setări al aparatului foto [Formatare memorie] sau [Formatare card], apoi umpleţi-l cu imagini care nu conţin informaţii personale (de exemplu imagini cu cerul liber). De asemenea, înlocuiţi imaginea din meniul de setări al aparatului foto [Ecran de întâmpinare] [Activat: Fotografie] cu o altă imagine în acelaşi mod înainte de casare sau transfer. Fiţi atenţi, evitaţi rănirea sau deteriorarea bunurilor atunci când distrugeţi fizic cardurile de memorie.

Marcaj de conformitate

Urmaţi instrucţiunile de mai jos pentru a afişa o parte dintre marcajele de conformitate cu care aparatul foto este compatibil.
Intraţi în modul fotografiere sau în modul redare butonul flexibil 4 () Setări aparat foto Marcaj de conformitate