La momentul redactării acestui manual pentru D7500 erau disponibile următoarele accesorii.

Disponibilitatea poate diferi în funcţie de ţară sau regiune. Pentru cele mai recente informaţii, consultaţi site-ul nostru sau broşurile.

Utilizarea terminalului pentru accesorii

Conectaţi accesoriile aşa cum este arătat, cu marcajul H de pe conector aliniat cu marcajul F de lângă terminalul pentru accesorii. Pentru a evita defecțiunile cauzate de prezența corpurilor străine pe terminal, închideţi capacul conectorului aparatului foto când terminalul nu este utilizat.

Ataşarea unui conector de alimentare şi a unui adaptor la reţeaua electrică

Opriţi aparatul foto înainte de a ataşa un conector de alimentare şi un adaptor la reţeaua electrică, opţionale.

  1. Pregătiţi aparatul foto.

    Deschideţi capacul locaşului acumulatorului () şi capacul conectorului de alimentare ().

  2. Introduceţi conectorul de alimentare EP-5B.

    Asiguraţi-vă că aţi introdus conectorul în orientarea indicată, utilizând conectorul pentru a menţine zăvorul portocaliu al acumulatorului apăsat într-o parte. Zăvorul blochează conectorul pe poziţie când conectorul este introdus complet.

  3. Închideţi capacul locaşului acumulatorului.

    Poziţionaţi cablul conectorului de alimentare astfel încât să treacă prin fanta conectorului de alimentare şi închideţi capacul locaşului acumulatorului.

  4. Conectaţi adaptorul la reţeaua electrică EH-5b/EH-5c.

    Conectaţi cablul de alimentare al adaptorului la reţeaua electrică la fişa c.a. de pe adaptorul la reţeaua electrică (), iar cablul de alimentare la fişa c.c. (). O pictogramă V este afişată pe monitor când aparatul foto este alimentat de adaptorul la reţeaua electrică şi conectorul de alimentare.