Compensarea expunerii este folosită pentru a modifica expunerea de la valoarea sugerată de aparatul foto, făcând imaginile mai luminoase sau mai întunecate. Are eficienţă maximă când este utilizată cu măsurarea central-evaluativă sau spot (0 Măsurare). Alegeţi dintre valori cuprinse între –5 EV (subexpunere) şi +5 EV (supraexpunere) în trepte de 1/3 EV. În general, valorile pozitive fac subiectul mai luminos, în timp ce valorile negative îl fac mai întunecat.

-1 EV

Fără compensarea expunerii

+1 EV

Pentru a alege o valoare pentru compensarea expunerii, apăsaţi butonul E şi rotiţi selectorul principal de comandă până când este afişată valoarea dorită.

Buton E

Selector principal de comandă

±0 EV
(buton E apăsat)

–0,3 (–1/3) EV

+2,0 EV

La valori diferite de ±0,0, cifra 0 din centrul indicatorilor expunerii va clipi (mai puțin în modul M), iar pe panoul de control şi în vizor va fi afişată o pictogramă E după ce aţi eliberat butonul E. Valoarea curentă pentru compensarea expunerii poate fi verificată în indicatorul expunerii prin apăsarea butonului E.

Expunerea normală poate fi restabilită prin setarea compensării expunerii la ±0. Cu excepţia modurilor SCENE şi EFFECTS, compensarea expunerii nu se resetează când aparatul foto este oprit (în modurile SCENE şi EFFECTS, compensarea expunerii se va reseta la selectarea altui mod sau când aparatul foto este oprit).

Mod M

În modul M, compensarea expunerii afectează numai indicatorul expunerii; timpul de expunere şi diafragma nu se modifică.

Fotografierea cu bliţ

Când se utilizează un bliț, compensarea expunerii afectează atât nivelul blițului, cât și expunerea, modificând atât luminozitatea subiectului principal, cât și pe cea a fundalului. Setarea personalizată e3 (Comp. expunere pentru bliţ, 0 Comp. expunere pentru bliţ) poate fi utilizată pentru a limita efectele compensării expunerii numai la fundal.

Consultați de asemenea

Pentru informații privind:

  • Alegerea mărimii treptelor disponibile pentru compensarea expunerii, consultați A > setarea personalizată b2 (Stopuri EV pt. control exp., 0 Stopuri EV pt. control exp.).
  • Efectuarea de reglaje ale compensării expunerii fără apăsarea butonului E, consultaţi A > setarea personalizată b3 (Compensare expunere facilă, 0 Compensare expunere facilă).
  • Modificarea automată a nivelului expunerii, blițului, balansului de alb sau D-Lighting-ului activ, consultați „Bracketing” (0 Bracketing).