Când se face o fotografie, aparatul foto denumeşte fişierul adăugând o unitate la numărul utilizat pentru fişierul anterior. Această opţiune controlează dacă numerotarea fişierelor continuă de la ultimul număr utilizat atunci când se creează un nou folder, se formatează cardul de memorie sau se introduce un nou card de memorie în aparatul foto.
Opţiune | Descriere |
---|---|
Activată | Când se creează un folder nou, se formatează cardul de memorie sau se introduce un nou card de memorie în aparatul foto, numerotarea fişierelor continuă de la ultimul număr utilizat sau de la fişierul cu numărul cel mai mare din folderul curent, oricare dintre acestea este mai mare. Dacă se face o fotografie când folderul curent conţine o fotografie numerotată 9999, se va crea în mod automat un nou folder, iar numerotarea fişierelor va începe din nou de la 0001. |
Dezactivată | Numerotarea fişierelor este resetată la 0001 când se creează un folder nou, se formatează cardul de memorie sau se introduce un nou card de memorie în aparatul foto. Reţineţi că, dacă se face o fotografie când folderul curent conţine 999 de fotografii, se va crea în mod automat un nou folder. |
Resetare | Ca şi pentru Activată, doar că fotografiei nou realizate i se atribuie un număr de fişier adăugând unu la fişierul cu numărul cel mai mare din folderul curent. În cazul în care folderul este gol, numerotarea fişierului este resetată la 0001. |
Ordine numere fişiere
Dacă folderul curent are numărul 999 şi conţine fie 999 fotografii, fie o fotografie cu numărul 9999, butonul de declanşare va fi dezactivat şi nu se vor mai putea face fotografii. Selectaţi Resetare pentru opţiunea Ordine numere fişiere şi apoi fie formataţi cardul de memorie curent, fie introduceţi un card de memorie nou.